A******* I* A**** I***
InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de către inculpatul A. A. M. împotriva sentinţei penale nr. 44 din 20 martie 2019 a Tribunalului Maramureş, pe care o desfiinţează cu privire la omisiunea instanţei de fond de a scădea perioada arestului la domiciliu din pedeapsa rezultantă aplicată. În aceste limite, În temeiul art. 72 din Codul penal scade din pedeapsa de 3 ani 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa apelată perioada reţinerii şi a arestului preventiv cuprinsă între 07.11.2017 -08.02.2018 şi perioada arestului la domiciliu din data de 09.02.2018 – 22.04.2018. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei. În temeiul art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală stabileşte suma de 250 lei reprezentând onorariu parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat (av. C. L. F.), care se va avansa din FMJ către Baroul Cluj. În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 septembrie 2019.
Hotarare 914/2019 din 13.09.2019Având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, amână pronun?area pentru data de 13 septembrie.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2019admite solicitarea apărătorului de a pregăti apărarea
Incheiere de sedinta din 10.06.2019Încuviin?ează cererea de amânare formulată de către apelantul - inculpat A.A.I. în vederea angajării unui avocat ales.
Incheiere de sedinta din 27.05.2019