C***** C******** - P*** R****** L****
ReclamantC***** N******
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de petenta Comuna Comăneşti-prin primar, în contradictoriu cu intimatul C***** N******. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 10.10.2019.
Hotarare 4434/2019 din 10.10.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.10.2019, pentru când se va relua procedura de citare cu intimatul, petenta având termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.09.2019.
Incheiere de sedinta din 12.09.2019