C***** A******** S********
Inculpat InculpatL****** A******
Inculpat InculpatK**** M*****
Inculpat InculpatC****** I***
Inculpat InculpatR*** I**** E******
Inculpat InculpatÎn baza art.236 C.pr.pen. admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj.Dispune prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii : C.A.S.,L.A.,K.M.,C.I.,R.I.E.,P.J.,P.J.,F.A. şi B.T.C., cu o durată de 30 de zile, pentru fiecare inculpat, începând cu data de 12.11.2019 şi până la data de 11.12.2019 inclusiv. Potrivit art.272 C.pr.pen. stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 1.565 lei reprezentând onorariile avocaţiale din oficiu (cuvenite av. Bănuţ Daniela-Flavia, av. Ambrus Gorgyik Erzsebet, av. Berindea Corina-Elena, av. Bodea Idiko şi av. Bratiloveanu Ionel-Adrian, câte 313 lei pentru fiecare apărător desemnat din oficiu), care se avansează din F.M.J.În temeiul art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive rămân în sarcina statului.Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpaţii şi cu procurorul.Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 07.11.2019.
Incheiere masuri preventive faza de UP 730/2019 din 07.11.2019