C***** C******** - P*** R****** L****
ReclamantP*** A** N*******
PârâtAdmite cererea formulată de petenta Comuna Comăneşti-prin primar, în contradictoriu cu intimata P*** A** N*******. Înlocuieşte amenda în cuantum de 200 de lei, aplicată prin procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PA, nr. 2187464, încheiat la data de 03.05.2017 de IPJ Suceava- Secţia de Poliţie Rurală Comăneşti, cu 16 ore de muncă în folosul comunităţii, pe raza comunei Comăneşti, jud. Suceava. Obligă intimata să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 16 ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002, în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Comăneşti, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acesteia, după un anumit program, întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 05.09.2019.
Hotarare 3700/2019 din 05.09.2019