C***** C******
InculpatCondamna pe inculpatul C***** C****** –... ) la 9 luni (noua luni) închisoare pentru savârşirea infracţiunii de conducere făra permis prev. de art 335 alin1 CP cu aplicarea art 396 alin10 CP ( fapta din data de 17.07.2017 ). Conform art.91, 92 ,93 NCP, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,pe durata termenului de încercare de 2 ani (doi ani). Conform art 93 N. C.P. ,pe durata termenului de încercare, condamnatul, se va supune următoarelor măsuri de supraveghere : - se va prezenta la datele fixate , la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi ; - va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa ; - va anunţa în prealabil ,orice schimbare de domiciliu,reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile ; - va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă ; - va comunica informaţii si documente de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; -va frecventa un program de reintegrare socială derulat de catre SP sau organizat in colaborare cu instituţii din comunitate ; - va presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o perioada de 60 zile în domeniul întreţinerii şi curăţeniei ţinând de UAT TECUCI sau de Şcoala Gimnazială Elena Doamna TECUCI ; Conform art 404 alin 2 CPP rap la art 96 NCP .,atrage atenţia inculpatului asupra disp art 96 C.P. in sensul : „ Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. (2) Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.” Conform art. 274 alin 1 CPP, obligă pe inculpat sa plătească statului suma de 350 lei cu titlul de cheltuieli judiciare . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publica ,azi, 26 septembrie 2019 .
Hotarare 745/2019 din 26.09.2019