A** G**** S***** A***** S**
ReclamantC***** G***** G**** S**
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta AKA GROUP SAFETY AGENCY S.R.L. în contradictoriu cu pârâta C.L.A. GLOBAL GAMES S.R.L. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 7.721,3 lei, reprezentând debit restant. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1 %/zi de întârziere calculate asupra debitului în cuantum de 928,20 lei reprezentând debit restant, conform facturilor emise în baza Contractului de monitorizare nr. 1293M din data de 27.07.2016, de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la achitarea integrală a debitului. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,5% pe zi de întârziere, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 1.667,29 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 18.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5201/2019 din 18.09.2019Amână pronuntarea la data de 18.09.2019, prin punerea solutiei la dispozitia părţilor, prin mijlocirea instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.09.2019