F****** M*****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte ac?iunea. Obligă pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, începând cu data de 26.09.2019, conform suplimentului la raportul de expertiză realizat în prezenta cauză de către expert Zlătaru Constanţa Laurenţia (răspuns la obiecţiuni), fila 6. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferen?ele dintre pensia achitată ?i cea recalculată conform prezentei sentin?e, retroactiv, începând cu data de 26.09.2019. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.11.2022.
Hotarare 7385/2022 din 23.11.2022Amână pronunţarea la data de 23.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 16.11.2022.
Amâna pronunţarea la data de 16.11.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conf. art. 396 alin. 2 Cod Procedură Civilă. Pronunţată astăzi 15.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2022Amâna pronunţarea la data de 15.11.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conf. art. 396 alin. 2 Cod Procedură Civilă. Pronunţată astăzi 8.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.11.2022Amâna pronunţarea la data de 08.11.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conf. art. 396 alin. 2 Cod Procedură Civilă. Pronunţată astăzi 2.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.11.2022Amâna pronunţarea la data de 02.11.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conf. art. 396 alin. 2 Cod Procedură Civilă. Pronunţată astăzi 25.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2022Amana cauza în vederea administrării probelor.
Incheiere de sedinta din 27.09.2022Pentru a se reveni cu adresa către expertul desemant.
Incheiere de sedinta din 26.08.2022Încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de ambele părţi şi dispune comunicarea acestora, în copie, către expert (filele 38-41 şi 77 din vol. II al dosarului), cu solicitarea de a răspunde acestora, clarificând următoarele chestiuni: - care ar fi fost diferenţele de drepturi de pensie stabilite în favoarea reclamantului conform raportului de expertiză dacă la calculul acestora nu ar fi fost avute în vedere veniturile înscrise în adeverinţele nr. 10206 şi 10207/06.12.2019, eliberate de IOR S.A., şi nici cele menţionate în cuprinsul fluturaşilor de salarii (ţinându-se cont doar de salariile înscrise în carnetul de muncă al reclamantului şi de celelalte venituri rezultate din înscrisurile ce au stat la baza calculelor expertului); - să se analizeze susţinerile reclamantului cu privire la data ivirii handicapului (octombrie 2016, fiind încadrat în gradul mediu la data de 09.01.2017), şi să se arate care sunt efectele acestei împrejurări asupra calculului drepturilor de pensie ale reclamantului (dacă există efecte). Dispune comunicarea precizărilor aduse de reclamant obiectului cererii de chemare în judecată (filele nr. 38-41 din vol. II al dosarului) către pârâtă. Acordă termen la data de 26.08.2022, ora 12:00, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 28.06.2022.
Incheiere de sedinta din 28.06.2022Repune cauza pe rol. Pune în vedere pârâtei să depună comunice, în copie, dosarul de pensie al reclamantului, integral. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar o copie a adeverinţei nr. 521/01.07.2010, emisă de Tungal Metrou şi menţionată în cuprinsul Raportului de expertiză realizat în cauză, precum şi dovada depunerii la Casa de Pensii a cererii de valorificare a veniturilor înscrise în Adeverinţele nr. 10206/06.12.2019, 10207/06.12.2019, emise de S.C. „I.O.R.” S.A. şi nr. 521/01.07.2010, emisă de Tungal Metrou. Prorogă pronunţarea asupra obiecţiunilor la raportul de expertiză formulate de reclamant (cu privire la data ivirii handicapului) şi de către pârâtă, după depunerea la dosar a relaţiilor solicitate. Acordă termen la data de 28.06.2022, ora 12:00, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 17.05.2022.
Incheiere de sedinta din 17.05.2022Amână pronunţarea la 17.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 03.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.05.2022Amână pronunţarea la 03.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 26.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.04.2022Amână pronunţarea la data de 26.04.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.04.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2022Pentru comunicarea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 08.02.2022administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 14.12.2021lipsa raport de expertiza
Incheiere de sedinta din 12.10.2021administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 10.08.2021administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 22.06.2021lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 11.05.2021Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 09.03.2021Amână cauza pentru a fi efectuat raportul de expertiză de către noul expert desemnat.
Incheiere de sedinta din 12.01.2021Amână cauza pentru depunerea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 10.11.2020Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant. Dispune avansarea onorariului de expert ce va fi stabilit în prezenta cauză din bugetul de stat. Cu cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Încuviinţează proba cu expertiza contabilă, având ca obiectiv verificarea modului de calcul al drepturilor de pensie stabilite în favoarea reclamantului şi identificarea eventualelor erori, cu arătarea expresă a acestora. Numeşte expert contabil în persoana doamnei Toma Ana Maria Florica. Stabileşte un onorariu provizoriu de expert în cuantum de 700 lei. Dispune emiterea de adrese către BLETC şi expertul desemnat, în vederea aducerii la cunoştinţă a măsurilor dispuse. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 29.09.2020.
Incheiere de sedinta din 29.09.2020Dispune emiterea unei adrese către reclamant, în sensul de a arăta dacă dispune de posibilitaţi materiale pentru a achita contravaloarea onorariului de expert ce va fi stabilit în prezenta cauză (onorariul provizoriu fiind de 700 lei), iar în caz negativ dacă înţelege să formuleze cerere de ajutor public judiciar în forma avansării de către stat a onorariului de expert. În această din urmă situaţie, se va pune în vedere reclamantului să formuleze o cerere scrisă conform dispoziţiilor art. 14 din OUG nr. 51/2008, ce va cuprinde: menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor. Se va înştiinţa partea despre faptul că, potrivit art. 17 din acelaşi act normativ, dacă instanţa constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului, va obliga, prin încheiere, pe cel care a beneficiat nejustificat de ajutor public judiciar la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum şi la o amendă în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obţinut nejustificat scutirea. Prorogă pronunţarea asupra administrării probei cu expertiză judiciară specialitatea contabilitate pentru termenul de judecată următor. Acordă termen la 29.09.2020, ora 09:00, pentru a da posibilitatea reclamantului să răspundă solicitărilor.
Incheiere de sedinta din 03.09.2020Amână pronunţarea la data de 03.09.2020. Pronunţată, azi 24.08.2020, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.08.2020Repune cauza pe rol, în vederea discutării administrării probei cu expertiză judiciară specialitatea contabilitate. Acordă termen la 24.08.2020, ora, 11.00. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi,23.07.2020.
Incheiere de sedinta din 23.07.2020Amână pronunţarea la data de 23.07.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 21.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.07.2020Amână pronunţarea la data de 21.07.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 07.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2020Amână pronunţarea la data de 07.07.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 23.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2020Suspendat în baza art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă
Rezolutie din 14.04.2020