Dosar 381/282/2019 din 13.03.2019

înşelăciunea (art.244 NCP) fals in inscrisuri sub semnatura privata


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 381/282/2019
Data dosar:
13.03.2019
Instanta:
Judecătoria Pogoanele
Departament:
penal-civil
Obiect:
înşelăciunea (art.244 NCP) fals in inscrisuri sub semnatura privata
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.11.2019 la ora 08:30

    Complet: CJPI 3
  • Soluţionare

    I. 1. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală şi art.244 alin.1,2 C.p. ,cu aplicarea art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpata B******* A****,la pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare ,pentru săvârşirea , în perioada 02.11.2013-03.06.2014 , a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (20 acte materiale) prev. de art. 244 al. 1,2 CP, cu aplic. art. 35 al. 1 CP. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) , b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. I. 2. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.322 alin.1 cod penal ,cu aplicarea art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpata B******* A**** la pedeapsa de 1 an si şase luni închisoare ,pentru săvârşirea în perioada 02.11.2013-03.06.2014 , a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (41 acte materiale), prev. de art. 322 al.1 CP cu aplic. art. 35 al. 1 CP. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. Constată că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal, şi în baza prevederilor art.39 alin.1 lit.b) cod penal,contopeşte cele două pedepse cu închisoarea,inculpata având de executat pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi şase luni închisoare,la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din cealalta pedeapsa de 1 an şi şase luni închisoare, respectiv 6 luni închisoare, inculpata având de executat, în total, pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În temeiul prevederilor art.45 alin.3 lit.a)cod penal,inculpata va executa şi pedeapsa complementară de 5 ani a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) , b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe perioada unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Primăriei comunei Padina sau Primariei Oras Pogoanele,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. În temeiul prevederilor art.398 în ref. la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpata la plata sumei de 5.000 de lei ,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. II. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală şi art.244 alin.1,2 C.p.,art.48 C.p. ,cu aplicarea art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpata DRĂGHICI TILICA, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea,la data de 01.05.2014, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. şi ped de art. 48 CP rap. la art. 244 al. 1,2 CP. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani , stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Padina sau Primaria Oras Pogoanele,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. În temeiul prevederilor art.398 în ref. la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpata la plata sumei de 500 de lei ,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. III. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală şi art.244 alin.1,2 C.p.,art.48 C.p. ,cu aplicarea art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpata ANGHEL NICOLETA CLAUDIA, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea, în luna martie 2014, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. şi ped de art. 48 CP rap. la art. 244 al. 1,2 CP. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani , stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Padina sau Primaria Oras Pogoanele,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. În temeiul prevederilor art.398 în ref. la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpata la plata sumei de 500 de lei ,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. IV. 1. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.244 alin.1,2 cod penal,art.48 C.p. şi art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul B**** M*****, la pedeapsa de 8 luni închisoare ,pentru săvârşirea, la data de 02.11.2013,a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, faptă prev. şi ped de art. 48 CP rap. la art. 244, al. 1,2 CP, cu aplic. art. 5 al. 1 CP. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatului şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal 2. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.322 alin.1 cod penal şi art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul B**** M***** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea ,la data de 02.11.2013 a infractiunii de fals în inscrisuri sub semnatura privata,prev. de art.322 alin.1 C.p.,cu aplic.art.5 alin.1 C.p. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatului şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal . Constată că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,contopeşte cele două pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealalta pedeapsa de 6 luni închisoare, respectiv 2 luni închisoare,în total executând pedeapsa rezultanta de 10 luni închisoare. În temeiul prevederilor art.45 alin.3 lit.a)cod penal,inculpatul va executa şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) , b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni, stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei oras Pogoanele sau Centrului de Asistenţă Sociala Pogoanele,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. În temeiul prevederilor art.398 în ref. la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei ,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. V. 1. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală, rap.la art.244 alin.1,2 cod penal, art. 48 C.p. şi art. 396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul STOICESCU DANIELA-VIOLETA, la pedeapsa de 8 luni închisoare ,pentru săvârşirea, la data de 09.03.2014, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, faptă prev. şi ped de art. 48 CP rap. la art. 244 al. 1,2 CP. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal 2. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.322 alin.1 cod penal şi art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul STOICESCU DANIELA-VIOLETA la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea ,la data de 09.03.2014 a infractiunii de fals în inscrisuri sub semnatura privata,prev. de art.322 alin.1 C.p. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. Constată că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,contopeşte cele două pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealalta pedeapsa de 6 luni închisoare, respectiv 2 luni închisoare,în total executând pedeapsa rezultanta de 10 luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin.3 lit.a)cod penal,inculpata va executa şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) , b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni, stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei Padina sau Primariei oras Pogoanele,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. În temeiul prevederilor art.398 în ref. la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei ,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. VI. 1. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.244 alin.1,2 cod penal, art.48 C.p. şi art. 396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul VASILICĂ ELENA-FĂNICA,la pedeapsa de 8 luni închisoare ,pentru săvârşirea, la data de 22.03.2014, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, faptă prev. şi ped de art. 48 CP rap. la art. 244, al. 1,2 CP. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal 2. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.322 alin.1 cod penal şi art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul VASILICĂ ELENA-FĂNICA la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea ,la data de 22.03.2014 a infractiunii de fals în inscrisuri sub semnatura privata,prev. de art.322 alin.1 C.p. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. Constată că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,contopeşte cele două pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealalta pedeapsa de 6 luni închisoare, respectiv 2 luni închisoare,în total executând pedeapsa rezultanta de 10 luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin.3 lit.a)cod penal,inculpata va executa şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) , b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni, stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei Padina sau Primariei oras Pogoanele,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. În temeiul prevederilor art.398 în ref. la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei ,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. VII. 1. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.244 alin.1,2 cod penal, art.48 C.p. şi art. 396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpata D****** E******,pentru săvârşirea, la data de 13.04.2014, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, faptă prev. şi ped de art. 48 CP rap. la art. 244 al. 1,2 CP. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. 2. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.322 alin.1 cod penal şi art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul D****** E****** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea ,la data de 13.04.2014 a infractiunii de fals în inscrisuri sub semnatura privata,prev. de art.322 alin.1 C.p. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. Constată că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,contopeşte cele două pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealalta pedeapsa de 6 luni închisoare, respectiv 2 luni închisoare,în total executând pedeapsa rezultanta de 10 luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin.3 lit.a)cod penal,inculpata va executa şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) , b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni, stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei Padina sau Primariei oras Pogoanele,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. În temeiul prevederilor art.398 în ref. la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei ,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. VIII. 1. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.244 alin.1,2 cod penal, art.48 C.p. şi art. 396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul STOIAN DANIEL,la pedeapsa de 8 luni închisoare ,pentru săvârşirea, la data de 04.02.2014, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, faptă prev. şi ped de art. 48 CP rap. la art. 244, al. 1,2 CP. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatului şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal 2. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.322 alin.1 cod penal şi art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul STOIAN DANIEL la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea ,la data de 04.02.2014 a infractiunii de fals în inscrisuri sub semnatura privata,prev. de art.322 alin.1 C.p. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatului şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal Constată că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,contopeşte cele două pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealalta pedeapsa de 6 luni închisoare, respectiv 2 luni închisoare,în total executând pedeapsa rezultanta de 10 luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin.3 lit.a)cod penal,inculpatul va executa şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) , b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni, stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primariei oras Pogoanele sau Centrului de Asistenţă Sociala Pogoanele,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. În temeiul prevederilor art.398 în ref. la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei ,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. IX. 1. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.244 alin.1,2 cod penal, art.48 C.p. şi art. 396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul BERBEC CĂTĂLIN,la pedeapsa de 9 luni închisoare ,pentru săvârşirea, la începutul lunii februarie 2014, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, faptă prev. şi ped de art. 48 CP rap. la art. 244 al. 1,2 CP. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatului şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal 2. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.244 alin.1 cod penal, art.48 C.p. şi art. 396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul BERBEC CĂTĂLIN la pedeapsa de 9 luni închisoare ,pentru săvârşirea, in cursul lunii mai 2014, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, faptă prev. şi ped de art. 48 CP rap. la art. 244, al. 1,2 CP. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatului şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal 3. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.322 alin.1 cod penal şi art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul BERBEC CĂTĂLIN la pedeapsa de 10 luni închisoare ,pentru săvârşirea, în cursul lunii februarie 2014, a infracţiunii de fals în inscrisuri sub semnatura privata în formă continuată, prev. de art.322 alin.1 C.p.cu aplic.art.35 al.1 C.p. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatului şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal Constată că cele trei infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,contopeşte cele trei pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din suma celorlalte două pedepse de 9 luni închisoare, respectiv 6 luni închisoare,în total executând pedeapsa de rezultanta 1 an si 4 luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin.3 lit.a)cod penal,inculpatul va executa şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) , b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni, stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 75 de zile, în cadrul Primariei com.Padina sau Primariei oras Pogoanele ,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. În temeiul prevederilor art.398 în ref. la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 de lei ,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat X. 1. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.244 alin.1,2 cod penal, art.48 C.p. şi art. 396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpata PEPENE ( fostă DRĂGHICI) SILICA COCUŢA, la pedeapsa de 9 luni închisoare ,pentru săvârşirea, in cursul lunii aprilie 2014, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată, prev. şi ped. de art. 48 CP, rap. la art. 244 al.1,2 CP cu aplic.art.35 alin.1 C.p. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal 2. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.322 alin.1 cod penal şi art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpata PEPENE ( fostă DRĂGHICI) SILICA COCUŢA, la pedeapsa de 6 luni închisoare ,pentru săvârşirea, in data de 05.04.2014, a infracţiunii de fals în inscrisuri sub semnatura privata, prev. de art.322 alin.1 C.p. În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal Constată că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,contopeşte cele două pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealalta pedeapsă de 6 luni închisoare, respectiv 2 luni închisoare,în total executând pedeapsa rezultanta de 11 luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin.3 lit.a)cod penal,inculpatul va executa şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) , b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani , stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primariei com.Padina sau Primariei oras Pogoanele ,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. În temeiul prevederilor art.398 în ref. la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpata la plata sumei de 600 de lei ,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat XI. 1. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.322 alin.1 cod penal si art. 396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpata DUMITRACHE FLORICA, la pedeapsa de 9 luni închisoare ,pentru săvârşirea, în cursul lunii mai 2014, a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev şi ped de art. 322 al.1 CP, cu aplic art. 35 al.1 CP ( patru acte materiale) În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. 2. În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.244 alin.1,2 cod penal, art. 48 C.p. şi art. 396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpata DUMITRACHE FLORICA, la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea ,in cursul lunii mai 2014 a infractiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată, prev. şi ped. de art. 48 CP rap. la art. 244 al.1,2 CP, cu aplic. art. 35 al.1 CP ( două acte materiale) În temeiul prevederilor art.55 lit.a) şi art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatei şi pedeapsa complementară de 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a) , b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. Constată că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,contopeşte cele două pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealalta pedeapsa de 9 luni închisoare, respectiv 3 luni închisoare,în total executând pedeapsa rezultantă de 1 an si o lună închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin.3 lit.a)cod penal,inculpata va executa şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) , b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice , dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani şi 5 luni, stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Padina sau Primariei oras Pogoanele,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. În temeiul prevederilor art.398 în ref. la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpatul la plata sumei de 650 de lei ,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. XII. Disjungerea laturii penale faţă de inculpatul MIHAI DANIEL, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată, prev. şi ped. de art. 48 CP, rap. la art. 244 al.1,2 CP, cu aplic. art. 35 al.1 CP ( două acte materiale) precum si a întregii laturi civile a cauzei. Cu drept de apel pentru procuror , inculpat şi părţile civile, în termen de 10 zile de la data comunicării copiei minutei,conform prevederilor art.408 alin.1 şi art.410 alin.1 cod proc.penală. Definitivă, în ceea ce priveste disjungerea laturii civile,potrivit art.26 alin.5 C.p.p. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi, 28.11. 2019 . Presedinte,

    Hotarare 194/2019 din 28.11.2019
  • Sedinta din data de 20.11.2019 la ora 08:30

    Complet: CJPI 3
  • Amână cauza

    În temeiul prevederilor art.391 Cod proc.pen. amână la data de 28.11.2019, ora 12,00 pronunţarea hotărârii în cauza penală de mai sus,instanţa neavand timpul fizic necesar in acest sens. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei Pronunţată în şedinţă publică,astăzi,20.11.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2019
  • Sedinta din data de 23.10.2019 la ora 08:30

    Complet: C3CIV
  • Amână cauza

    TERMEN ERONAT

  • Sedinta din data de 23.10.2019 la ora 08:30

    Complet: CJPI 3
  • Amână cauza

    se amână cauza având în vedere lipsa inculpaţilor Stoian Daniel, Mihai Daniel, D****** E****** şi Berbec Cătălin. Se va emite mandat de aducere pe numele inculpaţilor.

    Incheiere de sedinta din 23.10.2019
  • Sedinta din data de 25.09.2019 la ora 09:30

    Complet: CCPR3
  • Amână cauza

    se amina judecata fata de cererea de aminare a aparatorului inculpatului Stoian Daniel

    Incheiere de sedinta din 25.09.2019
  • Sedinta din data de 25.07.2019 la ora 10:00

    Complet: 2 Consiliu
  • Amână cauza

    Admite ca întemeiată cererea de abtinere. Dispune trimiterea cauzei la registratura instanţei pentru repartizarea aleatorie. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.07.2019.

    Incheiere abtinere din 25.07.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD