Dosar 3821/62/2016/a15 din 25.11.2019

procedura insolvenţei ORDONANŢĂ PREŞEDENŢIALĂ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3821/62/2016/a15
Data dosar:
25.11.2019
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei ORDONANŢĂ PREŞEDENŢIALĂ
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.11.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3-CC
  • Respinge cererea

    Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de debitoarea AUSTIN MEATS SRL prin administrator special Şoneriu Valentin Olimpiu şi administrator judiciar CITR – Filiala Braşov SPRL, având ca obiect suspendarea efectelor sentinţei civile nr. 1450/20.11.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov, prin care a fost infirmat planul de reorganizare propus de debitoarea AUSTIN MEATS SRL până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul dosarului nr. 3821/62/2016 pe rolul Curţii de Apel Braşov, având ca obiect apelul declarat de debitoarea AUSTIN MEATS SRL împotriva acestei sentinţe. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 27.11.2019, cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.pr.civ.

    Hotarare 1513/2019 din 27.11.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD