B***** E****
InculpatB***** E**** F*** F**** L*****
InculpatB***** G*****
InculpatB**** A****
Parte civilăC**** M*****
Parte vătămatăI/1 În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) CPP, condamnă pe inculpatul Barcsa Gáspár, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la „Tâlhărie calificată” prevăzută şi pedepsită de art. 233 alin.(1), art. 234 alin. (1) lit. d) Cod penal, raportat la art. 32 şi art. 237 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal (săvârşită în dauna persoanei vătămate C**** M*****, fapta din 28/29.06.2019). În baza art. 67 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi alin. (3) Cod penal, aplică pedeapsa complementară inculpatului constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a şi b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) Cod penal, care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. I/2 În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) CPP, condamnă pe inculpatul Barcsa Gáspár, având datele de identificare de mai sus, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Tâlhărie calificată” prevăzută şi pedepsită de art. 233 alin.(1), art. 234 alin. (1) lit. d) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal (săvârşită în dauna părţii civile Balog Árpád, fapta din 29.06.2019). În baza art. 67 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi alin. (3) Cod penal, aplică pedeapsa complementară inculpatului constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a şi b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) Cod penal, care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. Constată că infracţiunile de tentativă la „Tâlhărie calificată” prevăzută şi pedepsită de art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. d) Cod penal, raportat la art. 32 şi art. 237 Cod penal, şi de „Tâlhărie calificată” prevăzută şi pedepsită de art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. d) Cod penal, pentru care s-a pronunţat prezenta, au fost săvârşite în condiţii de concurs real, potrivit art. 38 alin. (1) Cod penal, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele pentru infracţiunile concurente prevăzute mai sus, aplicând pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă cu închisoarea de 1 an şi 6 luni, aplicată prin prezenta, reprezentând un spor de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) Cod penal, art. 67 şi art. 65 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 4 ani, respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie, care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Barcsa Gáspár pentru stabilirea profilului genetic al acestuia după rămânerea definitivă a prezentei. În temeiul art. 399 alin. (1) şi art. 404 alin. (4) lit. b) Cod procedură penală menţine măsura arestului preventiv privind pe inculpatul Barcsa Gáspár, luată faţă de acesta prin Încheierea nr. 16/31.08.2019 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc, prelungită, respectiv menţinută ulterior succesiv. În temeiul art. 72 alin. (1) Cod penal şi art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală, deduce din pedeapsa rezultantă ziua reţinerii inculpatului din data de 30.08.2019, precum şi perioada executată în arest preventiv de inculpat de la data de 31.08.2019 până la zi. II/1 În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) CPP, condamnă pe inculpatul B***** E****, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la „Tâlhărie calificată” prevăzută şi pedepsită de art. 233 alin.(1), art. 234 alin. (1) lit. d) Cod penal, raportat la art. 32 şi art. 237 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal (săvârşită în dauna persoanei vătămate C**** M*****, fapta din 28/29.06.2019). În baza art. 67 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi alin. (3) Cod penal, aplică pedeapsa complementară inculpatului constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a şi b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) Cod penal, care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. II/2 În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) CPP, condamnă pe inculpatul B***** E****, având datele de identificare de mai sus, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Tâlhărie calificată” prevăzută şi pedepsită de art. 233 alin.(1), art. 234 alin. (1) lit. d) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal (săvârşită în dauna părţii civile Balog Árpád, fapta din 29.06.2019). În baza art. 67 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi alin. (3) Cod penal, aplică pedeapsa complementară inculpatului constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a şi b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) Cod penal, care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. Constată că infracţiunile de tentativă la „Tâlhărie calificată” prevăzută şi pedepsită de art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. d) Cod penal, raportat la art. 32 şi art. 237 Cod penal, şi de „Tâlhărie calificată” prevăzută şi pedepsită de art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. d) Cod penal, pentru care s-a pronunţat prezenta, au fost săvârşite în condiţii de concurs real, potrivit art. 38 alin. (1) Cod penal, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele pentru infracţiunile concurente prevăzute mai sus, aplicând pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă cu închisoarea de 1 an, aplicată prin prezenta, reprezentând un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) Cod penal, art. 67 şi art. 65 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 4 ani, respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie, care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul B***** E**** pentru stabilirea profilului genetic al acestuia după rămânerea definitivă a prezentei. În temeiul art. 399 alin. (1) şi art. 404 alin. (4) lit. b) Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul B***** E****. În temeiul art. 72 alin. (1) Cod penal şi art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală, deduce din pedeapsa rezultantă ziua reţinerii inculpatului B***** E**** din data de 20.08.2019, precum şi perioada executată în arest preventiv de inculpat de la data de 21.08.2019 până la 19.09.2019 inclusiv. Latura civilă: admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Balog Árpád, cu domiciliul în comuna Lunca de Jos, sat Comiat nr. 126, judeţul Harghita, împotriva inculpaţilor Barcsa Gáspár şi B***** E**** şi, în consecinţă, obligă inculpaţi, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 180 lei, reprezentând prejudiciul material cauzat acesteia prin săvârşirea infracţiunii ce constituie latrua penală a prezentei cauze. În baza art. 274 alin. (1) şi art. 398 CPP obligă pe inculpaţii Barcsa Gáspár şi B***** E**** la plata către stat a sumei de câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 275 alin. (6) CPP cheltuielile cu onorariul avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de 2.990 lei (1.495 lei av. Rusu Călin şi 1.495 lei av. Radu Manuela, din care 627 lei aferent procedurii de cameră preliminară şi 868 lei aferent fazei de judecată), respectiv suma datorată interpretului, se vor avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 decembrie 2019.
Hotarare 1012/2019 din 30.12.2019stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 30.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.12.2019