R*** I*****
InculpatÎn baza art. 35 alin. 1, raportat la art. 41 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, iar în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2175/P/2018 din 17.10.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul R*** I*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R*** I*****, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia se va depune la Judecătoria Fălticeni. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 9 ianuarie 2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 09.01.2020