M**** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei prin luarea în calcul a veniturilor brute menţionate în adeverinţa nr. KCS 1300/622/08.05.2019 eliberată de AUTOMOBILE DACIA SA, precum şi să plătească acesteia diferenţele drepturilor de pensie începând cu data de 01.12.2019. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată, azi 12.01.2021.
Hotarare 55/2021 din 12.01.2021Dispune emiterea unei adrese către reclamantă, pentru a depune la dosar dovada înregistrării la Casa Judeţeană de Pensii Argeş a solicitării de valorificare a adeverinţei nr. KCS 1300/622/08.05.2019 emisă de Automobile Dacia SA, precum şi răspunsul acestei instituţii. Se emite adresă către Casa Judeţeană de Pensii Argeş, pentru a înainta instanţei actele care constituie dosarul de pensie al reclamantei, cu precizarea de a se referi în mod expres la existenţa la dosar a cererii de valorificare a adeverinţei nr. KCS 1300/622/08.05.2019 emisă de Automobile Dacia SA. În caz afirmativ instituţia urmează să precizeze data depunerii cererii de valorificare, precum şi să depună copia acesteia la dosarul cauzei. Amână judecata la data de 12 ianuarie 2021, pentru când se citează reclamanta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 septembrie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 08.09.2020Suspendat de drept în baza art.63 alin.11 din Decretul Preşedintelui României nr.240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Amână judecata la data de 28 aprilie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 februarie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020Admite cererea de amânare formulată de reclamantă şi amână judecata la data de 04 februarie 2020, pentru a-i da posibilitatea să depună la dosar dovada că s-a adresat Casei Judeţene de Pensii cu solicitarea de valorificare a adeverinţei nr. KCS 1300/622/08.05.2019, eliberată de SC AUTOMOBILE DACIA SA, precum şi răspunsul dat de instituţie la solicitarea formulată. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 noiembrie 2019, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019