C***** I** F*****
InculpatM******* I****** E****
Parte vătămată parte civilăÎn baza art. 205 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul C***** I** F*****, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 193 alin. 2 din Codul penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal dispune ca inculpatul C***** I** F***** să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare (din care 2 ani pedeapsa cea mai grea la care se adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 2 luni). În baza art. 404 alin. 4 lit. a raportat la art. 399 alin. 9 din Codul de procedură penală şi art. 72 alin. 1 din Codul penal, deduce din durata pedepsei rezultante de 2 ani şi 2 luni închisoare, perioada în care inculpatul a fost privat de libertate, respectiv perioada reţinerii din intervalul 26.09.2019 – 27.09.2019 şi durata arestului preventiv şi arestului la domiciliu, 27.09.2019 – 10.02.2020. În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal. În baza art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, termenul urmând a curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 45 alin. 5 raportat la art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal obligă inculpatul C***** I** F***** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal impune inculpatului C***** I** F*****, pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Pietroşani sau Domneşti, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 din Codul penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal. Ia act că persoana vătămată M******* I****** E**** nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 404 alin. 4 lit. e raportat la art. 398 şi art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 martie 2020.
Hotarare 33/2020 din 27.03.2020În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea hotărârii se vor face la data de 27 martie 2020. Pronunţată în şedinţă publică azi,23 martie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2020Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al persoanei vătămate pentru a da posibilitate acesteia să fie prezentă personal la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 23 martie 2020, dată pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 18.03.2020Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al persoanei vătămate pentru a da posibilitate acesteia să fie prezentă personal la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 18 martie 2020, dată pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 5 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020