M**** M***** - C*****
ReclamantB****** C**********
PârâtC****** G*******
PârâtM**** V******
PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect ,,succesiune şi partaj judiciar’’, formulata de reclamantul Marin Marius Cornel în contradictoriu cu pârâtele B****** C**********, C****** G******* şi M**** V******. În temeiul art. 438-439 C.proc.civ., ia act de tranzacţia încheiată de părţi la data de 09.01.2020 şi consfinţeşte învoiala acestora, tranzacţia urmând sa constituie dispozitivul hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, acesta urmând a se depune la Judecătoria Slatina. Pronunţată prin punerea soluţiie la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 09.01.2020.
Hotarare 26/2020 din 09.01.2020Admite în principiu şi în parte cererea având ca obiect ,,succesiune şi partaj judiciar’’, formulata de reclamantul Marin Marius Cornel în contradictoriu cu pârâtele B****** C**********, C****** G******* şi M**** V******. Respinge ca lipsit de interes capătul de cerere prin care se solicită stabilirea moştenitorilor şi a cotelor de pe urma defunctului Marin Florea. Constata deschisă succesiunea defunctei Marin Ileana, decedată la data de 30.01.2016, având ultimul domiciliu in Coloneşti, jud. Olt. Constată că moştenitorii acceptanţi ai autoarei Marin Ileana sunt: pârâta B****** C**********, în calitate de descendent de gradul I, cu o cotă ideală de 1/3 din moştenire; pârâta C****** G******* în calitate de descendent de gradul I, cu o cotă ideală de 1/3 din moştenire; pârâta M**** V******, prin retransmitere, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului Marin Florea, cu o cotă ideală de 1/12 din moştenire; reclamantul Marin Marius Cornel, prin retransmitere, în calitate de descendent de gradul al II-lea cu o cotă ideală de 1/4 din moştenire. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei Marin Ileana este alcătuită din următoarele bunuri: - suprafaţa de 2 ha şi 9200 mp teren intravilan şi extravilan reconstituit autoarei pe raza comunei Coloneşti, potrivit titlului de proprietate nr. 27838/71/08.11.1994; - suprafaţa de 10.000 mp teren arabil situată în extravilanul comunei Coloneşti, jud. Olt, sola 10, parcela 291/62, având ca vecinătăţi: la nord - Diaconescu Maria, la sud - Ceauşu Constantin, la est - De 273, la vest - comuna Tătuleşti, potrivit actului de partaj voluntar autentificat cu nr.680l/08.12.2004 şi rectificat potrivit încheierii de rectificare nr. 1814/22.01.2011; - suprafaţa de 10.000 mp teren arabil situată în extravilanul comunei Coloneşti, jud. Olt, sola 30, parcela 622/14, având ca vecinătăţi: la nord - Pdt 624, la sud - drum exploatare 619, la est - Ciobanu Gherghina, la vest - Bălan Ilie potrivit actului de partaj voluntar autentificat cu nr.680l/08.12.2004 şi rectificat potrivit încheierii de rectificare nr. 1814/22.01.2011; - suprafaţa de 400 mp teren pădure situată în extravilanul comunei Coloneşti, jud. Olt, sola 6, parcela 174/56, având ca vecinătăţi: la nord - Ciauşu Constantina, la sud - Ciobanu Ion, la est - arabil 215 (zis Dealul Şcolii), la vest - Vîlcea - Izvoru, potrivit actului de partaj voluntar autentificat cu nr.680l/08.12.2004 şi rectificat potrivit încheierii de rectificare nr. 1814/22.01.2011; - suprafaţa de 6900 mp teren arabil situată în extravilanul comunei Coloneşti, jud Olt, sola 29, parcela 613/97, având ca vecinătăţi: la nord - Ciauşu M. Gheorghe, la sud - Năstase Stana, la est - comuna Bărăşti, la vest- De 568 potrivit actului de partaj voluntar autentificat cu nr.680l/08.12.2004 şi rectificat potrivit încheierii de rectificare nr. 1814/22.01.2011; - o casă de locuit, construită în 1970, în suprafaţă de 86 mp pe raza localităţii Vlaici, jud. Olt, în T 3, P 153, având nr. cadastral 51082-C1; - o magazine, construită în 1970, în suprafaţă de 43 mp pe raza localităţii Vlaici, jud. Olt, în T 3, P 153, având nr. cadastral 51082-C2. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 14.11.2019.
Incheiereadmitereinprincipiu din 14.11.2019Amânat în vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de către instanţă.
Incheiere de sedinta din 03.10.2019