U****** S*********** L***** D** Î********* M******** Î* N***** M******** D* S******* P******* S************
ReclamantC******* N******* P******** "****** O********
PârâtP******* S************
ReclamantAdmite în parte acţiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământ Mehedinţi în numele membrului de sindicat Păunescu Sorin Gabriel în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Odobleja” Drobeta Turnu Severin. Obligă pârâtul să calculeze reclamantului membru de sindicat, începând cu data de 01.09.2018, majorarea de 10% pentru funcţia de diriginte, la salariul de bază în plată şi să plătească acestuia diferenţele de drepturi băneşti dintre drepturile cuvenite şi cele efectiv încasate, începând cu 01.09.2018, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâtul să calculeze reclamantului membru de sindicat, începând cu data de 01.01.2018, creşterea cu 25% la salariul de bază deţinut, pentru gradaţia de merit şi să plătească acestuia diferenţele de drepturi băneşti dintre drepturile cuvenite şi cele efectiv încasate începând cu 01.01.2018, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Cu apel, cale de atac care se depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.12.2019, la sediul Tribunalului Mehedinţi
Hotarare 1922/2019 din 12.12.2019