M**** A******** O*******
IntimatÎn baza Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24.02.2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare rap. la art. 240 din Legea 302/2004 dispune recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii emise de Okrajno Sodisce V Ljubljani în dosarul nr. PR 573-2018, împotriva intimatului M**** A******** O*******, născută la , în Craiova, cu domiciliul în sat Bărbuleşti, strada Principală, nr. 204, Ialomiţa, prin care acesteia i s-a aplicat o sancţiune pecuniară în cuantum de 104,32 euro. Dispune ca executarea să se facă în moneda statului de executare, la cursul valutar de la data aplicării sancţiunii. Dispune ca autoritatea judiciară română de executare să informeze neîntârziat autoritatea competentă a statului emitent despre transmiterea hotărârii către autoritatea competentă şi despre finalitatea procedurilor de executare. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.11.2019.
Hotarare 347/2019 din 07.11.2019Amână pronunţarea la data de 07 noiembrie 2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2019Amână pronunţarea la data de 29 octombrie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2019