H********* V**************
PetentI************ D* P****** J******* B*******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Hudişteanu Vlăduţ Cristian în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* B*******, cu privire la procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PBTX nr. 116472/13.03.2019. Reindividualizează sancţiunile aplicate în sensul că înlătură pedeapsa complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Respinge în rest plângerea contravenţională, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.10.2019.
Hotarare 3797/2019 din 01.10.2019Amână pronunţarea în prezenta cauză pentru data de 01.10.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2019termen acordat pentru administrare probe;
Incheiere de sedinta din 03.06.2019