F***** C***** T******
InculpatV**** A**********
InculpatS****** D*** V*****
InculpatE**** Ş*****
Parte vătămatăÎn baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi de către inculpatul F. C. T. împotriva sentinţei penale nr.1313/15.05.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o desfiinţează sub aspectul operaţiunilor de contopire efectuate cu privire la acest inculpat. Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 228 al. 1 art. 229 al. 1 lit. d al. 2 lit. b din C.p. cu aplic. art. 77 a şi art. 41 al. 1 şi a art. 43 alin. 5 C. p. (fapta din data de 14.09.2016). Constată că infracţiunea a fost comisă în stare de recidivă postxecutorie în raport de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1930/02.12.2014 a Judecătoriei Bistriţa, urmare a admiterii contestaţiei la executare prin Sentinţa penală nr. 264/2018 a Judecătoriei Bistriţa (noul rest, de 286 zile închisoare, s-a împlinit la data de 02.07.2016). În temeiul art. 67 alin. 1 C.p. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data executării sau a considerării ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 65 alin. 1 C.p raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa în condiţiile art. 65 alin. 3 C.p., respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la data executării sau a considerării ca executată a pedepsei principale Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea de furt, prev. de art. 228, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.41, alin.1 şi art.43, alin.1 din Codul penal şi a art.75, alin.2, lit.b şi 76, alin.1 C.p., pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni şi 286 zile închisoare prin Sentinţa penală nr. 1353/07.06.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. 19565/211/2016, definitivă prin neapelare la 02.08.2017. Constată că această pedeapsă a fost executată integral în perioada 17.08.2017-27.07.2018, astfel că nu se va dispune contopirea pedepselor, inculpatul executând pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii V. A. R., şi S.D. V., în prezent arestat în altă cauză împotriva aceleiaşi hotărâri. Obligă inculpaţii V.A. R. şi S. D. V. la plata în favoarea statului a câte 1000 ei fiecare, cheltuieli judiciare. Stabileşte onorarii apărători din oficiu în sumă 3x868 lei, ce se va avansa din FMJ în favoarea av. A. M., U. L. M. şi, respectiv, av.N. A. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul parchetului şi a inculpatului F. C. T. rămân în sarcina statului . Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.10.2019.
Hotarare 1108/2019 din 14.10.2019Amână pronun?area.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2019Faţă de lipsa de procedura cu inculpatul V.A.R.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019