Dosar 3895/295/2019/a1 din 23.10.2019

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3895/295/2019/a1
Data dosar:
23.10.2019
Instanta:
Judecătoria Sânnicolaul Mare
Departament:
JUDECĂTORIA SÂNNICOLAU MARE
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.11.2019 la ora 9:00

    Complet: C1-Cameră preliminară/fond
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 507/P/2019 al Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, privind pe inculpatul L M-, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută de art. 335 al. 2 C.p. ?i conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul L M. Cu drept de contesta?ie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06.11.2019.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 06.11.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD