M****** O***** V******
ReclamantM****** E*******
ReclamantC******* E******* A***
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantele M****** O***** V****** şi M****** E*******, reprezentate prin Sindicatul Democratic Învăţământ Arad în contradictoriu cu pârâtul Liceul Economic Arad şi în consecinţă: Dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 1015 din data de 20.05.2010 pronunţată în dosar nr.677/108/2009 al Tribunalului Arad în şnur cu decizia civila nr.2163 din data de 6.10.2010 pronunţată în dosar nr.677/108/2009 al Curţii de Apel Timişoara; sentinţa civilă nr.3434 din data de 19.12.2012 pronunţată în dosar nr. 8412/108/2012 al Tribunalului Arad; decizia civila nr.1112 din data de 16.05.2013 pronunţată în dosar nr.2026/108/2013 al Curţii de Apel Timişoara, începând cu data de 18 decembrie 2012 până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii. Obligă pârâta la 350 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică, azi,04.02.2016.