A********* D****** M***** - C*********
Apelant InculpatA******* I**
Intimat Parte civilăÎn baza art.421 pct.2 lit.a Cod proc.pen., admite apelul declarat de inculpatul Arădencei-Daragiu Marius-Constantin împotriva sentinţei penale nr. 300/24.05.2019, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. 3929/291/2018, cu privire la soluţionarea laturii penale faţă de acest inculpat. Desfiinţează sub aceste aspecte sentinţa apelată şi rejudecând cauza, soluţionează cauza astfel: În condiţiile art. 396 alin. 1 şi alin. 4 Cod de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 83 şi urm. Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului Arădencei-Daragiu Marius-Constantin, , o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 83 alin. 1 C.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform prevederilor art. 84 C.pen. şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. 1 NCP pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice încadrarea în muncă, schimbarea locului de muncă sau, eventual, încetarea raporturilor de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e (schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, încadrarea în muncă, schimbarea locului de muncă sau încetarea raporturilor de muncă, informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă) se comunică Serviciului de Probaţiune Neamţ. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Români, jud. Neamţ, ori a Primăriei com. Moldoveni, jud. Neamţ, sau a instituţiilor din subordinea acestora pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 404 alin. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea beneficiului amânării pedepsei închisorii şi executarea acesteia în regim privativ de libertate. Pune în vedere inculpatului că potrivit art. 85 alin. 5 C.pen. obligaţia civilă trebuie îndeplinită cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 88 alin. 2 C.pen., referitoare la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei închisorii şi executarea acesteia în regim privativ de libertate în cazul neexecutării obligaţiei civile stabilite prin prezenta hotărâre. Menţine celelalte dispoziţii din hotărârea apelată ce nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art.275 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.10.2019.
Hotarare 1077/2019 din 23.10.2019amana pronuntarea la 23.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2019