M**** M****
Apelant INCULPATÎn baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul M**** M**** împotriva sentinţei penale nr. 1788 din 28.05.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 3930/325/2018. Desfiinţează sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza: În temeiul art. 336 alin. 1 C. pen., raportat la art. 41 alin. 1 C.pen., art. 43 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpatul M**** M****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge în stare de recidivă postcondamnatorie, la pedeapsa de: -5600(cincimiişasesute) lei amendă penală corespunzătoare unui număr de 280 de zile amendă înmulţite cu 20 lei, suma corespunzătoare unei zile amendă. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 83 alin. 1 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012., revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicate prin s.p. nr. 3270/29.11.2013 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin d.p. nr. 97/A/20.02.2014 a Curţii de Apel Timişoara, şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezentul dosar, inculpatul urmând a executa de către inculpat pedeapsa totală de: -1(unu) an şi 4(patru) luni închisoare şi 5600(cincimiişasesute) lei amendă penală. În temeiul art. 67 C. pen., raportat la art. 45 al. 3 lit. a C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal raportat la art. 45 al. 5 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în primă instanţă. În baza art.275 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă.
Hotarare 942/2019 din 30.09.2019