D******* F****** L***** M*****
PetentB****** C******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Direcţia Fiscală Locală Mediaş în contradictoriu cu intimatul B****** C******. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 800 lei aplicate intimatului prin procesul-verbal seria PL nr. 5421/25.07.2018, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pentru o durată de 64 ore, la dispoziţia Primăriei municipiului Mediaş. Executarea sancţiunii se va face în cadrul serviciilor publice pentru întreţinerea locurilor de agrement, a parcurilor şi drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţii, desfăşurarea de activităţi în folosul căminelor de bătrâni sau pentru copii, al orfelinatelor, creşelor, grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi al altor aşezăminte social-culturale aflate pe raza municipiului Mediaş. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Mediaş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 15.10.2019.
Hotarare 1967/2019 din 15.10.2019