B** R******** G***** C*******
PetentC******* R***** V******** B*******
CreditorAdmite cererea formulată de petenta S.C.P.E.J. Rădulescu. Încuviinţează executarea silită pornită în dosarul execuţional nr. 208/2019, ca urmare a cererii formulate de creditoarea Căprariu Rodica Virginica Brânduşa privind pe debitoarea S.C. REDFIL COMPANY S.R.L., în baza titlului executoriu reprezentat Sentinţa civilă nr. 2650 din 04.10.2017 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.80/252/2017, în şnur cu Decizia civilă nr. 273/A din 09.03.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş şi Decizia civilă nr. 68 din 31.01.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, pentru realizarea obliga?iei de plată de către debitoarea S.C. REDFIL COMPANY S.R.L. a sumei de 31,25 lei/lună începând cu data de 01.10.2016 şi până la data asigurării în mod neîntrerupt a accesului creditoarei la grupul sanitar din stânga intrării şi a sumei de 1.911,97 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel şi în recurs, şi a obligaţiei debitoarei să refacă intrarea în grupul sanitar situat în dreapta holului în care se intră din intrarea uscată şi să permită creditoarei accesul la acest grup sanitar, iar în caz de refuz autorizarea creditoarei la efectuarea lucrărilor pe cheltuiala debitoarei S.C. Redfil Company S.R.L., în toate modalită?ile de executare. Executorie. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 05.11.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de executare silita 3494/2019 din 05.11.2019