A******** A***** A********* M******* D* I********************* D* L*** A*****
PetentDispune: Admite cererea petentei ASOCIAŢIA A.M.I. „ACTIVITATI MULTIPLE DE INTEGRARE”, prin reprezentant Lupu Amelia, în calitate de persoană împuternicită să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice a asociaţiei, şi, în consecinţă: Dispune înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Tg. Neamţ a ASOCIAŢIEI A.M.I. „ACTIVITATI MULTIPLE DE INTEGRARE”, cu sediul în sat şi comuna Petricani, nr. 489, jud. Neamţ. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg. Neamţ. Pronunţată prin punerea la dispoziţie prin intermediul grefei la data de 06.01.2020. Preşedinte,
Incheierefinalacameraconsiliu7/2020 din 06.01.2020Pentru ca petenta să depună la dosarul cauzei, două exemplare în copie legalizată de pe actul constitutiv şi de pe statut, conform Regulamentului din 26.04.2000, aprobat prin Ordinul nr. 954/B/C din 26 aprilie 2000 al Ministerului Justiţiei - să indice în cuprinsul cererii introductive de instanţă numărul şi data autentificării actului constitutiv şi a statutului/numărul şi data atestării prin avocat, amână judecarea cauzei la data de 6.ianuarie.2020.
Incheiere de sedinta din 09.12.2019