Dosar 3978/219/2019 din 19.11.2019

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3978/219/2019
Data dosar:
19.11.2019
Instanta:
Judecătoria Dej
Departament:
Judecatoria Dej
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.09.2021 la ora 09:00

    Complet: C.4
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ? L în contradictoriu cu pârâta D S C,O S D. Obligă pârâta alături de C L pentru s d de p p asupra t C, să procedeze la măsurarea terenului, întocmirea documenta?iei tehnice de punere în posesie, stabilirea vecinătă?ilor, a schi?ei de amplasament, conform Deciziei nr. 1928/A/2018 a Tribunalului Cluj în vederea eliberării titlului de proprietate suplimentar, pentru suprafa?a de 9,14 ha teren cu destina?ie forestieră în zona numită „prescură”, potrivit expertizei topografice efectuate în prezenta cauză (f. 148-159). Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Dej. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16.09.2021.

    Hotarare 495/2021 din 16.09.2021
  • Sedinta din data de 09.09.2021 la ora 10:00

    Complet: C.4
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea pentru data de 16.09.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2021
  • Sedinta din data de 03.06.2021 la ora 10:00

    Complet: C.4
  • Amână cauza

    Pentru citarea paratei cu un exemplar raspuns la obiectiuni.

    Incheiere de sedinta din 03.06.2021
  • Sedinta din data de 22.04.2021 la ora 10:00

    Complet: C.4
  • Amână cauza

    pentru emiterea unei adrese catre expert cu un exemplar obiectiuni

    Incheiere de sedinta din 22.04.2021
  • Sedinta din data de 18.03.2021 la ora 09:00

    Complet: C.4
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea raportului de expertiza.

    Incheiere de sedinta din 18.03.2021
  • Sedinta din data de 04.02.2021 la ora 10:00

    Complet: C.4
  • Amână cauza

    pentru revenirea cu adresa la expert

    Incheiere de sedinta din 04.02.2021
  • Sedinta din data de 25.11.2020 la ora 10:00

    Complet: Complet 2
  • Amână cauza

    pentru revenirea cu adresa la expert

    Incheiere de sedinta din 25.11.2020
  • Sedinta din data de 30.09.2020 la ora 09:30

    Complet: Complet 2
  • Amână cauza

    se va reveni cu adresă la expert, în vederea efectuării raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 30.09.2020
  • Sedinta din data de 24.06.2020 la ora 14:30

    Complet: Complet 2
  • Amână cauza

    termen pentru efectuare raport de expertiza

    Incheiere de sedinta din 24.06.2020
  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 09:30

    Complet: Complet 2
  • Amână cauza

    Respinge exceptia lipsei de interes, invocata de instanta din oficiu. Acorda termen de judecata in data de 24.06.2020, sala 19, ora 14,30, pentru când dispune citarea părtilor. Pune in vedere reclamantei sa depuna cu 5 zile inaintea termenului fixat obiectivele pe care intelege sa le propuna pentru expertiza tehnica solicitata.

    Incheiere de sedinta din 03.06.2020
  • Sedinta din data de 27.05.2020 la ora 14:00

    Complet: Complet 2
  • Amână pronunţarea

    amânare de pronun?are pentru data de 03.06.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2020
  • Sedinta din data de 18.03.2020 la ora 09:30

    Complet: Complet 2
  • Amână cauza

    În temeiul art. 42 alin.(6) din Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instaurarea stării de urgenţă pe teritoriul României, judecarea cauzei se suspendă de drept pe durata stării de urgenţă. După încetarea stării de urgen?ă, judecarea cauzei se va relua din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgen?ă, instan?a de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată ?i citarea păr?ilor.

  • Sedinta din data de 19.02.2020 la ora 09:30

    Complet: Complet 2
  • Amână cauza

    termen pentru administrare probe

    Incheiere de sedinta din 19.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD