P*** M*****
ReclamantC****** L***** D* A******* A L****** F******* F****** M*******
PârâtC****** J******** P* S********* D******** D* P********** P****** A***** T********** B****
PârâtAdmite, aşa cum a fost precizată, acţiunea civilă formulată de reclamantul P*** M***** în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală Motoşeni de aplicare a legilor fondului funciar şi Comisia Judeţeană Bacău de aplicare a legilor fondului funciar. Dispune modificarea titlului de proprietate nr. 121821 din 07.11.1995, emis pe numele defunctului Popa Gh. Ion, conform expertizei efectuată de domnul expert Flechea Gabriel, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează: • radierea terenului cu suprafaţa de 8.000 m.p. arabil extravilan, situat în tarlaua Tarlaua 79, parcela 4420/159. • înscrierea suprafeţei de 8.000 m.p. arabil extravilan situat în tarlaua 33, parcela 1642; Obligă pârâtele la întocmirea documentaţiei şi la punerea în posesie a reclamantului pe noul amplasament. Ia act de faptul că reclamantul va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare,care se va depune la Judecătoria Podu Turcului. Pronunţată la data de 23.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 199/2021 din 23.06.2021Acordă termen la data de 23.06.2021 ora 11.00 pentru a se emite adresă la Primăria Comunei Motoşeni pentru a indica indicatorii terenului identificat în expertiză, ce aparţine reclamantului - T 33, P.1642
Incheiere de sedinta din 26.05.2021FAŢĂ DE CERERILE DE AMÂNARE ACORDĂ TERMEN LA DATA DE 26.05.2021 ORA 11.00
Incheiere de sedinta din 24.03.2021ACORDĂ TERMEN LA DATA DE 24.03.2021 ORA 11.00 PENTRU CA EXPERTUL SĂ AVIZEZE LUCRAREA DE CĂTRE OCPI: - Se va emite adresă la OCPI Bacău pentru a preciza identificatorii de parcelă pentru suprafaţa de 8000 m.p., teren extravilan, situat în tarlaua 79, parcela 4820/159, de pe raza comunei Motoşeni;
Incheiere de sedinta din 10.02.2021Acordă termen la data de 10.02.2021 ora 11.00 pentru studiul raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 13.01.2021Acordă termen la data de 13.01.2021 ora 11.00 pentru a se emite adresă la Comisia Locală pentru a comunica identificatorul parcelei 8000 m.p., T. 79, parcela 4420/159, teren pentru care s-a emis titlul de proprietate nr.121821/07.11.1995 pe numele Popa Gh.Ion. Pentru studiul raportului de expertiză;
Incheiere de sedinta din 18.11.2020Acordă termen la data de 18.11.2020, ora 12:00 pentru când se vor solicita relaţii de la expert.
Incheiere de sedinta din 23.09.2020Având în vedere disp.art. 42 alin. 6 din Decretul nr.195/16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată intervenită suspendarea cauzei.
Incheiere suspendare din 18.03.2020Acordă cauzei termen la data de 18.03.2020, ora 9,00 C1 pentru efectuarea expertizei dispusă în cauză.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019Acordă cauzei termen la data de 11.12.2019, ora 9,00 C1 pentru achitarea onorariului provizoriu de expert.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019Acordă cauzei termen la data de 06.11.2019, ora 9,00 C1 pentru a se solicita relaţii de la OCPI Bacău.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Acordă termen la data de 09.10.2019, ora 9,00 C1 pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019