G**** A***
PetentÎn baza art. 533 alin. (2) Cod procedură penală, suspendă examinarea prezentei cereri până la soluţionarea definitivă a dosarului 797/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva petentului din prezenta cauză, G**** A***, până la soluţionarea definitivă a cauzei respective, cu privire la petent. În temeiul art. 84 pct. 29 teza a II-a şi teza finală din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 conform căruia: pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanţa verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare, în cauzele penale termenele de verificare neputând fi mai mari de 3 luni, instanţa stabileşte că verificările în prezenta cauză, cu privire la rămânerea definitivă a dosarului 797/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş vor fi efectuate din oficiu, la un interval de trei luni. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.10.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 25.10.2019pron. la data de 25.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2019alte cauze
Incheiere de sedinta din 10.10.2019faţă de lipsă răspuns la adresa instanţei privind fişa de cazier a petentului.
Incheiere de sedinta din 05.09.2019