F********** M******* P*** A** F********** A******** D****
ContestatorE** C***** F****** D** P*** E** K** R****** S** B********
IntimatRespinge excepţia dreptului material la acţiune. Respinge ca neîntemeiată acţiunea având ca obiect „ contestaţie la executare” formulată de către contestatoarea FLORISTEANU MARINELA, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură prin reprezentant convenţional Av.Floristeanu Alexandra Delia, in contradictoriu cu intimata E** C***** F****** D** P*** E** K** R****** S** B********, şi în consecinţă va menţine ca valabile toate actele de executare, Încheierea de încuviinţare a executării silite dispusă în dosarul 2356/334/2018 din 12.11.2018, Înştiinţării privind măsura popririi. Instanţa ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către Creditoarea-intimată. Conform prevederilor art.651 al.4 cod procedură civilă prezenta soluţie este executorie. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată la data de 15 iulie 2020 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 467/2020 din 15.07.2020Amână pronunţarea la data de 15.07.2020. Pronunţată în şedinţă publică de la 06.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.07.2020la data de 6.07.2020, pentru achitare c/v inaintarii ds. executional,
Incheiere de sedinta din 18.05.2020la data de 18.05.2020, pentru achitare c/v inaintare ds. executional,
Incheiere de sedinta din 27.04.2020la data de 18.05.2020 pentru efectuare relatii,
Incheiere de sedinta din 21.01.2020Amanat la 21.01.2020 pentru lipsa procedura. cu reluare procedura de citare
Incheiere de sedinta din 03.12.2019Repune cauza pe rol pentru lămuriri suplimentare în ceea ce priveste existenta dosarelor de executare nr. 1863/2017 si 146/2013.. Stabile?te termen de judecată 14.01.2019 în ?edin?ă publică cu citarea păr?ilor. Pronun?ată astăzi, 8.10.2019 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 08.10.2019Amână pronunţarea hotărârii la data 8.10.2019. Pronunţată în sedin?a publică azi, 24.09.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2019Acordă termen la data de 24 septembrie 2019 pentru comunicarea relatiilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 28.05.2019la data de 28.05.2019,pentru administrare probe,
Incheiere de sedinta din 02.04.2019