T**** A** P******** S**
ReclamantA****** N******** D* A*********** F******
PârâtRESPINGE cererea formulată de reclamantul T**** A** P******** S** (cu sediul), în contradictoriu cu pârâtul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, (cu sediul), având ca obiect anulare act, ca rămasă fără obiect. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Tîrgu-Mureş. Pronunţată potrivit art. 402 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 22.03.2019.
Hotarare 33/2019 din 22.03.2019Admite cererea de suspendare formulată de reclamantul TOTAL AGC CARS SRL (cu sediul şi datele) în contradictoriu cu prâtul ANAF ( cu sediul). Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 3236/27.12.2018 emis de Preşedintele ANAF până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a Ordinului precizat, care formează obiectul prezentului dosar. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, la 22.01.2019.
Hotarare intermediara 10/2019 din 22.01.2019