H**** C*********
Parte civilă avocat ales Amariei Camelia (fila 10)A********* M**** M*****
Inculpat avocat ales Pujină Mihaela (fila 28)Condamnă inculpatul ANICULESEI MIHAI-MILUŢĂ, la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută şi sancţionată de art. 193 alin.2 C.pen.. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 92 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 2 (doi) ani. În baza art. 93 alin. 1 C.pen obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin.3 C.pen. stabileşte ca inculpatul să presteze timp de 60 de zile o activitate neremunerată în cadrul Primăriei mun. Fălticeni sau în cadrul Primăriei com. Slatina, programul de executare al acestei activităţi urmând să fie stabilit de către Serviciul de probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.p.p., cu aplic. art. 1349, art. 1357 C.civ, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă H**** C*********, şi, în consecinţă, obligă pe inculpatul ANICULESEI MIHAI-MILUŢĂ la plata către partea civilă a sumei de 103 lei daune materiale şi 1500 lei daune morale. Respinge celelalte pretenţii ale părţii civile H**** C********* ca fiind neîntemeiate. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul ANICULESEI MIHAI-MILUŢĂ la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.03.2022.
Hotarare 98/2022 din 24.03.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 24.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2022faţă de cererea părtilor şi a martorului
Incheiere de sedinta din 10.11.2021pentru lipsa martorului
Incheiere de sedinta din 26.05.2021Amâna judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.05.2021.
Incheiere de sedinta din 11.12.2020Amână cauza la 11 decembrie 2020 în vederea administrării probelor pe latura civilă. Pronunţă în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 30.10.2020Amână cauza la 30 octombrie 2020 fa?ă de lipsa inculpatului. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 22 mai 2020.
Incheiere de sedinta din 22.05.2020