K***** I***** I********** R* S*
ReclamantF****** C******* I****
PârâtAdmite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamantul K***** I***** I********** R* S*, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta F****** C******* I****. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 718,57 reprezentând debit principal restant, cu titlu de contravaloare servicii de telecomunicaţii, precum şi la plata sumei de 555,86 lei, reprezentând rest de plată pentru terminalul achiziţionat cu plata preţului în rate. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 237,71 lei, cu titlu de penalităţi contractuale de întârziere în cuantum de 0,5 %/zi, calculate de la scadenţă şi până la data cesionării creanţei – 17.05.2016, penalităţi care se vor calcula în continuare până la data achitării efective a debitului principal. Respinge restul pretenţiilor formulate, ca fiind neîntemeiate. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 29.11.2019.
Hotararecameraconsiliu281/2019 din 29.11.2019LA 29.11.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2019la 15.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2019