R****** N******
ReclamantS* T**** E**** S**
PârâtAdmite acţiunea precizată, acţiune formulată de reclamantul R****** N****** în contradictoriu cu pârâta SC Trans Exfor SRL Baia de Aramă. Obligă pârâta să plătească reclamantului salariul net, calculat în raport de salariul minim pe economie, pentru activitatea prestată în lunile iulie 2017, august 2018, conform contractului individual de muncă nr. 522/29.05.2015. Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu c/val indemnizaţiei pentru 18 zile concediu de odihnă efectuat în luna iulie 2017, 22 zile concediu de odihnă efectuat în luna iulie 2018, 6 zile concediu de odihnă efectuat în luna august 2018. Cu apel, cale de atac care se depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată azi, 02.04.2019, în şedinţă publică, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 154/2019 din 02.04.2019respinge cererea de amânare formulată de pârâtă prin avocat; amână pronunţarea la data de 02.04.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2019pentru a se comunica pârâtei notele de şedinţă depuse de reclamant cu menţiunea de a exprima punct de vedere
Incheiere de sedinta din 14.03.2019