R*** A* F*****
Contestator InculpatAdmite contestaţia formulată de contestatorul R F, fiul lui A şi M, născut la data de 18.01.1987 în municipiul B, judeţul B-N, domiciliat în municipiul B, localitate S, nr. , judeţul B-N, posesor al CI seria... nr...., CNP-... împotriva Încheierii penale nr.28/JDL/2019 a Judecătoriei Bistriţa, pronunţată în dosarul penal nr.4013/190/2019, pe care o desfiinţează în parte, şi soluţionând cauza: - respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa privind arestarea preventivă a inculpatului R F, cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.2 lit.b Cod penal, cu aplic.art.41 al.1 Cod penal, iar în baza art.211 al.2, art.215 Cod procedură penală, ia faţă de inculpat măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 16.04.2019 şi până la data de 14.06.2019 inclusiv. În baza art.215 alin.1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura (Poliţia mun. B), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art.215 alin.2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului: - să nu părăsească limita teritorială a judeţului B-N, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a stabilit interdicţia; - să nu se apropie de persoana vătămată C A, sau de alte persoane, stabilite de organul de urmărire penală şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale; - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă organului judiciar desemnat cu supravegherea; În baza art.215 alin.3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Dispune comunicarea încheierii inculpatului, organelor şi instituţiilor prev. de art.215 al.5 Cod procedură penală. Menţine dispoziţiile încheierii atacate, privind cheltuielile judiciare. Stabileşte onorariu avocaţial din oficiu în sumă de 313 lei, în favoarea av.C C-S, ce rămâne în sarcina statului. Cheltuielile judiciare în contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.04.2019.
Incheiere masuri preventive faza de UP 18/2019 din 16.04.2019