S********* L**** A* Î************* P************* C******
ReclamantG******** C* P****** P******** N******** C**********
PârâtAdmite acţiunea formulată de către reclamantul S.L.Î.P.C.în numele şi pentru membrii de sindicat F. A. şi G.E.0. în contradictoriu cu pârâta G.P.P.„N.” CLUJ-NAPOCA, şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâta la calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea art. 7 al Literei B - "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ" a Capitolului l al Anexei nr. I la Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin acordarea majorării salariului de bază deţinut, pentru predarea simultană la grupe de preşcolari în învăţământul preşcolar, începând cu data de 01.09.2019 şi până la data rămânerii definitive a sentinţei corespunzător perioadei lucrate de către fiecare membru de sindicat în parte, astfel: - majorarea cu 10 % a salariului de bază deţinut pentru membrii de sindicat F.A.şi G.E.M. pentru predarea simultană la 3 nivele de vârstă, începând cu data de 01.09.2019; Obligă pârâta la plata acestor diferenţe salariale, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a plăţii, precum şi dobânda legală asupra sumelor aferente primului petit, începând cu data scadenţei fiecărui drept şi până la plata efectivă. Obligă pârâta să plătească membrilor de sindicat reprezentaţi de reclamant drepturile salariale cuvenite pentru predare simultană, respectiv pe viitor, pentru perioada predării simultane în învăţământul preşcolar şi a menţinerii prevederilor legale care au instituit dreptul la acordarea majorării salariale solicitate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C.pr.civ., azi, 13 februarie 2020.
Hotarare 278/2020 din 13.02.2020