R**** E**** F*****
ReclamantP******* M*********** P******
PârâtP******* M*********** P******
PârâtRespinge acţiunea. Respinge cererea de suspendare, ca inadmisibilă, pentru neconsemnarea cauţiunii. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare împotriva soluţiei asupra cererii de suspendare şi în termen de 15 zile de la comunicare pentru soluţia asupra acţiunii în anulare. Pronunţată azi, 13 09 2019, la Tribunalul Argeş, sectia civilă, complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 575/2019 din 13.09.2019Se reia procedura de citare cu reclamantul la adresa menţionată în cererea de chemare în judecată. Menţine în sarcina părţilor obligaţia de îndeplinire a menţiunilor obligatorii stabilite prin rezoluţia judecătorului din data de 23.07.2019. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 13 septembrie 2019, Sala 3, la Complet C4 CAF, iniţial investit. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06 august 2019, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 06.08.2019