B***** E*********** J*********** O****** R***
PetentT****** V*******
CreditorAdmite cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc OLTEANU RADU. Încuviinţează executarea silită prin toate formele prevăzute de lege împotriva debitorului MURAR Dumitru, în dosarul de executare nr. 202/E/2019 deschis la B.E.J. OLTEANU RADU la cererea creditorului TODORAN fosta Murar Veronica, în baza titlului executoriu constând în SENTINŢA CIVILĂ NR. 914 din data de 21.09.2018 A JUDECĂTORIEI REGHIN, pentru plata contravalorii cuantumului cotei de 1/4 din veniturile realizate din pensie, reprezentând pensie viageră începând cu luna aprilie 2019, prin poprire la CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII MUREŞ. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor ce derivă din titlurile executorii. Fără cale de atac. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, potrivit art. 402 Cod Procedură Civilă, astăzi, 11 septembrie 2019.
Incheiere finala dezinvestire 2098/2019 din 11.09.2019