S**** F********* A**
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** P******* - A************ J******** A F********* P****** A****
PârâtRespinge acţiunea ca rămasă fără obiect. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 18 noiembrie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Hotarare 805/2019 din 18.11.2019Pune în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei Adresa nr. 173500/05.09.2019 şi să precizeze dacă au fost aduse la îndeplinire menţiunile din cadrul acestei adrese cu privire la anularea deciziei de impunere, precum şi precizări cu privire la stadiul soluţionării plângerii prealabile administrative formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere în litigiu. Prorogă, la termenul următor, discutarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18 noiembrie 2019, Sala 2, pentru când se citează reclamanta. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21 octombrie 2019, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 21.10.2019