Dosar 4084/117/2019 din 25.11.2019

litigiu privind funcţionarii publici statutari


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4084/117/2019
Data dosar:
25.11.2019
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici statutari
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.07.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet 6 C.A.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M S, în contradictoriu cu pârâtul I DE J J CLUJ. Dispune obligarea pârâtului la calcularea ?i acordarea drepturilor salariale reprezentând diferen?a dintre solda lunară primită ?i cea aferentă func?iei de Ofi?er specialist I, prevăzută cu gradul de colonel, prin raportare la un coeficient de ierarhizare de minim 4,70 cuvenită începând cu data de 15.02.2019, indexată cu indicele de infla?ie până la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală aferentă debitului principal, calculată de la scadenţă până la data efectivă a plăţii. Obligă pârâtul la calcularea salariului reclamantului prin aplicarea coeficientului de ierarhizare 4,70, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Respinge cererea reclamantului privind acordarea penalită?ilor de întârziere, ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei, azi, 23.07.2020.

    Hotarare 1354/2020 din 23.07.2020
  • Sedinta din data de 16.07.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet 6 C.A.
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea la data de 23.07.2019, pronunţarea hotărării se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocierea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.07.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.07.2020
  • Sedinta din data de 02.07.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet 6 C.A.
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea la data de 16.07.2019, pronunţarea hotărării se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocierea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02.07.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.07.2020
  • Sedinta din data de 17.06.2020 la ora 9:30

    Complet: Complet 6 C.A.
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea la data de 02.07.2020, pronunţarea hotărării se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocierea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Iunie 2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2020
  • Sedinta din data de 22.04.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet 6 C.A.
  • Stare de urgenta

    În temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 şi art 3 din ordinul n 54/2020 al Curţii de Apel Cluj, constată suspendarea de drept a prezentei cauze pe durata stării de urgenţă, urmând a fi repusă pe rol din oficiu la încetarea stării de urgenţă.

  • Sedinta din data de 26.02.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet 6 C.A.
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru emiterea unei adrese către pârât.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD