T**** R**** G*******
PetentI************ D* P****** J******* D********
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de către petentul T**** R**** G******* împotriva procesului-verbal contravenţional seria PDBX nr. 327060 din data de 04.07.2019, în contradictoriu cu I.P.J. Dâmboviţa, ca neîntemeiată. Cu drept de a formula cerere de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Târgovişte, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 19.06.2020.
Hotarare 1267/2020 din 19.06.2020Amână pronun?area la data de 19.06.2020. Pronun?ată prin punerea la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, la data de 15.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2020Examinând actele dosarului constată: -incidenţa cauzei de suspendare de drept a judecăţii prevăzută de art. 42 art. (6) din Decretul nr. 195/2020 („În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.”); -judecata urmează a se relua din oficiu la încetarea efectelor stării de urgenţă.
Rezolutie din 23.03.2020Cauza a fost amânată pentru a se emite adresă către Judecătoria Câmpulung pentru ca, până la termenul de judecată acordat, să transmită CD înaintat de intimat împreună cu întâmpinare şi depus spre păstrare la grefa acestei instanţe.
Incheiere de sedinta din 27.01.2020