B******* T* R*****
PetentÎn temeiul art. 165 Cod penal, admite cererea formulată de petentul Butnariu Romica, . Constată reabilitarea petentului faţă de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 451/07.12.2000 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin neapelare la data de 22.12.2000, faţă de pedeapsa de 3 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 3382 din 15.12.2004, definitivă prin neapelare la 30.12.2004 şi faţă de pedeapsa de 6 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 344 din 07.02.2011, definitivă prin Decizia penală nr. 842/14.09.2011 a Curţii de Apel Suceava În baza art. 169 alin.(1) Cod penal constată încetate toate decăderile, interdicţiile şi incapacităţile care rezultă din cele două condamnări. În baza art. 537 Cod procedură penală dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni pe hotărârile de condamnare şi în cazierul judiciar al condamnatului, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.05.2019.
Hotarare 718/2019 din 29.05.2019Amână pronun?area la data de 29.05.2019. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 14.05.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2019termen preschimbat conform vizei din data de 26.03.2019.