P******** D* P* L**** J********** T********
PetentN**** I***
IntimatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 12119/P/2017. În temeiul art. 5491 alin. 5 lit. b C. proc. pen., raportat la art. 112 alin. 1 lit. f C. pen., dispune luarea măsurii confiscării speciale cu privire la următoarele bunuri aparţinând intimatului/intimatei Nodi? Ioan, bunuri aflate în camera de corpuri delicte a IPJ Timiş - SCJSEO potrivit dovezii seria AT, nr. 1351/26.03.2018: 1 buc. pistol cu gaze, marca IWG, seria 01046, cal. 9 mm ?i 17 buc. cartu?e cu gaze, cal. 9 mm. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.05.2019.
Hotarare 1844/2019 din 29.05.2019Având în vedere că ÎCCJ, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a amânat pronunţarea pentru data de 08.04.2019 pentru a se pronunţa cu privire la modul de soluţionare a propunerii de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale în cazul în care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, prevăzută de art.342 alin.6 C.p., amână cauza la data de 29.05.2019.
Incheiere de sedinta din 20.03.2019