Dosar 4139/182/2016 din 14.01.2019

constatare nulitate act


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4139/182/2016
Data dosar:
14.01.2019
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
constatare nulitate act
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2021 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.6 Apel
  • Apel (alte soluţii)

    Respinge cererea de suspendare a judecării apelurilor, formulată de apelanţii reclamanţi T****** V*** V*****, T****** V*****, până la soluţionarea Cauzei CJUE C-87/21, ca fiind rămasă fără obiect. Admite apelul formulat de reclamanţii T****** V*** V*****, şi T****** V*****, împotriva Sentinţei civile nr. 4088/03.05.2018 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul cu nr. de mai sus, pe care o schimbă în parte în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii T****** V*** V***** şi T****** V*****, în contradictoriu cu pârâtele intimate şi în consecinţă: Constată şi caracterul abuziv al clauzelor din Contractul de credit nr. HL14307/20.07.2007 încheiat de Bancpost cu reclamanţii, prevăzute la art. 4.10 lit. a şi b, referitoare la comisionul de acordare, de 1% din valoarea creditului, precum şi comisionul de administrare lunară de 0,1% aplicat la valoarea soldului creditului, şi declară nulitatea absolută a acestor clauze contractuale. Obligă pârâtele intimate Bancpost SA în prezent absorbită de Banca Transilvania SA, ERB New Europe Funding II BV (anterior EFG New Europe Funding II), Eurobank Ergasias SA, în prezent EUROBANK SA, să restituie reclamanţilor sumele reprezentând comision de acordare de 1% din valoarea creditului, şi comisionul lunar de administrare de 0,1% din valoarea soldului, de la data acordării creditului până la data de 29.06.2010, fiecare în măsura încasării/preluării. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei ce nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge apelurile formulate de pârâtele SC BANCPOST SA, în prezent urmare a fuziunii prin absorbţie prin BANCA TRANSILVANIA SA, şi ERB NEW EUROPE FUNDING II B.V., cesionara EUROBANK ERGASIAS SA, în prezent prin EUROBANK SA, urmare a divizării, împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă intimatele Banca Transilvania SA şi Eurobank SA la plata cheltuielilor de judecată parţiale în apel, respectiv câte 1.000 lei fiecare, în favoarea apelanţilor reclamanţi T****** V*** V***** şi T****** V*****. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 29 Noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1275/2021 din 29.11.2021
  • Sedinta din data de 17.11.2021 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.6 Apel
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză pentru data de 29.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2021
  • Sedinta din data de 03.11.2021 la ora 10:00

    Complet: NCPC Complet nr.6 Apel
  • Amână pronunţarea

    Pentru a se depune Concluzii scrise, amână pronunţarea în cauză, asupra cererii de suspendare până la soluţionarea cauzei C-87/2021 a CJUE/fond, pentru data de 17.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2021
  • Sedinta din data de 23.06.2021 la ora 10:00

    Complet: NCPC Complet nr.6 Apel
  • Amână cauza

    pentru a se formula de către apelanţii reclamanţi, cererea de suspendare, în scris, şi pentru a face dovada comunicării cu părţile adverse şi studiul înscrisurilor depuse de Eurobank Ergasias SA

    Incheiere de sedinta din 23.06.2021
  • Sedinta din data de 24.06.2020 la ora 10:00

    Complet: NCPC Complet nr.6 Apel
  • 413 NCPC/244 CPC

    Obligă apelanta pârâtă EUROBANK ERGASIAS SA. în calitate de succesor al ERB NEW EUROPE FUNDING II B.V. de a depune înscrisuri prin care să se stabilească cadrul procesual şi de a comunica cu adversarii, în timp util, până la termenul la care se va repune cauza pe rol. Dispune suspendarea soluţionării apelurilor formulate de apelanta-pârâtă S* B******* S* P*** B**** T*********** S***, apelanţii-reclamanţi T****** V*** V*****, T****** V***** şi apelanta-pârâtă ERB NEW EUROPE FUNDING II B.V. împotriva Sentinţei civile nr. 4088 din 03.05.2018, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 4139/182/2016, şi EUROBANK ERGASIAS SA. în calitate de succesor al ERB NEW EUROPE FUNDING II B.V., până la soluţionarea cauzei înregistrate sub nr. C-269/2019 (cauza Oros) pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, la sesizarea Curţii de Apel Cluj. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 Iunie 2020

    Incheiere suspendare din 24.06.2020
  • Sedinta din data de 29.04.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.6 Apel
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în temeiul prevederilor art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României şi Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Cluj nr. 23/18.03.2020

  • Sedinta din data de 04.03.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.6 Apel
  • Amână cauza

    cerere de amânare depusă de către reprezentantul apelanţilor reclamanţi şi pentru ca acesta să poată formula concluzii scrise cu privire la suspendarea cauzei până la soluţionarea de către CJUE a C 269/2019 (cauza Oros)

    Incheiere de sedinta din 04.03.2020
  • Sedinta din data de 05.02.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.6 Apel
  • Amână cauza

    Faţă de Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureş nr. 2/29.01.2020 prin care s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată a Tribunalului Maramureş începând cu data de 29.01.2020 pe perioadă nedeterminată,

    Incheiere de sedinta din 05.02.2020
  • Sedinta din data de 08.01.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.6 Apel
  • Amână cauza

    pentru a se primi raspunsul la solicitările instanţei

    Incheiere de sedinta din 08.01.2020
  • Sedinta din data de 30.10.2019 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.6 Apel
  • Amână cauza

    pentru a răspunde la solicitările instanţei

    Incheiere de sedinta din 30.10.2019
  • Sedinta din data de 02.10.2019 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.6 Apel
  • Amână cauza

    pentru suplimentarea probaţiunii

    Incheiere de sedinta din 02.10.2019
  • Sedinta din data de 14.06.2019 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.6 Apel
  • Amână cauza

    Pentru a se depune dovada cesiunii de creanţă.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD