Dosar 4139/284/2019 din 02.12.2019

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4139/284/2019
Data dosar:
02.12.2019
Instanta:
Judecătoria Răcari
Departament:
.
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C4 CP-F amanare
  • Condamnare

    În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. de proc. pen. rap. la art. 335 alin. (1) din C. pen. condamnă pe inculpatul V***** G*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 97 alin. (1) din C. pen., anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin Sentinţa Penală nr. 80 din data de 30.05.2019 pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. 1667/284/2019, definitivă, prin neapelare la data de 12.07.2019, cu privire la condamnatul V***** G*****, faţă de care s-a stabilit pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea (la data de 19/20.09.2018) infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. În baza art. 97 alin. (1) raportat la art. 40 alin. (1) şi la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., contopeşte pedeapsa de 9 luni, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu pedeapsa 1 an şi 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen., iar în urma aplicării regulilor privind concursul de infracţiuni, aplică inculpatului V***** G*****, o pedeapsă rezultantă de 1 an şi şapte luni închisoare. În baza art. 91 din C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen., termen de supraveghere ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Potrivit art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Lunguleţu sau Biserica din Comuna Lunguleţu, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. Potrivit art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., obligă pe inculpatul V***** G***** la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.10.2020.

    Hotarare 147/2020 din 22.10.2020
  • Sedinta din data de 15.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C4 CP-F amanare
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 22.10.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi la data de 15.10.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2020
  • Sedinta din data de 08.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C4 CP-F amanare
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.10.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi la data de 08.10.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.10.2020
  • Sedinta din data de 30.09.2020 la ora 12:00

    Complet: C4 CP-F
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 08.10.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi la data de 30.09.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2020
  • Sedinta din data de 16.09.2020 la ora 10:00

    Complet: C4 CP-F
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 30.09.2020, ora 12:00, pentru când.. părţile au termen în cunoştinţă. Se va ataşa la dosar, sentinţa penală nr. 80 din 30.05.2019, pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. 1667/284/2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.09.2020.

    Incheiere de sedinta din 16.09.2020
  • Sedinta din data de 15.07.2020 la ora 10:00

    Complet: C4 CP-F
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 16.09.2020, ora 10:00. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.07.2020.

    Incheiere de sedinta din 15.07.2020
  • Sedinta din data de 10.06.2020 la ora 12:50

    Complet: C4 CP-F
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 15.07.2020, ora 10:00. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.06.2020.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2020
  • Sedinta din data de 25.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C4 CP-F
  • Stare de urgenta

    În temeiul art. 43 alin. 2 Teza II din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, Văzând prevederile art. VI din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 8/18.03.2020, Suspendă de plin drept soluţionarea prezentei cauze, pe durata stării de urgenţă, instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

    Incheiere de sedinta din 25.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD