C******* H*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1483/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul C******* H*****, cu datele de identificare de la dosar, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 C.p. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C******* H*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi, 15.01.2020.
Incheiere finala dezinvestire 32/2020 din 15.01.2020