B******* O************
InculpatT***** M***** A*****
InculpatT***** I*************
Parte responsabilă civilmenteV******** D******
Parte civilăÎn baza art. 362 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 208 alin. 4 C. proc. pen., constată legalitatea măsurii arestării preventive, dispusă faţă de inculpatul Buruiană Ovidiu Florin, prin încheierea de şedinţă nr. 4/2019 din data de 03.04.2019 dată în dosarul nr. 351/286/2019 al Judecătoriei Răducăneni. În temeiul art. 362 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 208 alin. 4, art. 242 alin. 2 şi art. 211 C.p.p., înlocuieşte măsura arestării preventive, dispusă prin încheierea de şedinţă nr. 4/2019 din data de 03.04.2019, în dosarul nr. 351/286/2019 al Judecătoriei Răducăneni, faţă de inculpatul Buruiană Ovidiu Florin, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 228 alin. 1, art. 229 alin.1 lit. b, c, d, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 77 lit. d Cod penal, cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. 1 C.p.p., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Buruiană Ovidiu Florin trebuie să respecte următoarele obligaţii: a. să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; b. să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, cu privire la schimbarea locuinţei; c. să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Postul de Poliţie Prisăcani, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.p.p., pe timpul controlului judiciar impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a. să nu depăşească limita teritorială a jude?ului Ia?i, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; b. să nu se apropie de persoana vătămată V******** D******; c. să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În baza art. 215 alin. 2 C.p.p., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin sau în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni, cu intenţie, pe durata controlului judiciar, măsura preventivă se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 4 C. proc. pen. stabileşte ca supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de către Postul de Poliţie Prisăcani. Dispune punerea în libertate a inculpatului, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este arestat în altă cauză. Copia prezentei încheieri se va comunica astăzi, 22.08.2019, inculpatului, organului de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Postului de Poliţie Prisăcani, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Iaşi – Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, ?i Poliţiei de Frontieră Române. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi pentru inculpat. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 22.08.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 22.08.2019