M****** M* C*******
InculpatU*** V**************
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cod proc. pen., condamnă pe inculpatul MURARIU Corneliu, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul Primăriei mun. Botoşani Botoşani, fie în cadrul sau în cadrul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială Botoşani, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune pe baza evaluării inculpatului, conform art. 51 alin. 1 raportat la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă Ursu Verdiana, şi, în temeiul art.397 alin.1 din Codul de procedură penală raportat la art.1357, art.1391 din Codul civil, obligă inculpatul, să plătească, părţii civile, despăgubiri în sumă de 8000 lei, cu titlu de daune morale. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor civile invocate. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 93 alin.5, art. 96 alin.2 Codul penal potrivit cărora persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere, iar în caz de neexecutare a acestei obligaţii se poate revoca suspendarea şi dispune executarea pedepsei închisorii. În baza disp. art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în sumă de câte 402 lei. În temeiul disp. art. 276 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul să plătească părţii civile, suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, conform disp. art. 410 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.10.2020.
Hotarare 980/2020 din 16.10.2020Amână pronun?area la data de 16 octombrie 2020. Pronunţată în şedinţa publică din 2 octombrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2020Stabileşte pronun?area la data de 2 octombrie 2020. Pronunţată în şedinţa publică din 18 septembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2020Faţă de cererea formulată de către inculpat, amână cauza şi acordă termen la data de 18 septembrie 2020 pentru a depune înscrisuri la dosar.
Incheiere de sedinta din 01.07.2020Pentru administrarea probelor propuse în dovedirea laturii civile, amână cauza şi acordă termen la data de 1 iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.06.2020Având în vedere dispoziţiile Decretului nr. 240/2020 emis de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României precum şi Hotărârea nr. 15 a Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Suceava din 20.03.2020, actualizată prin Hotărârea nr. 16 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava din 01.04.2020 care prevede lista cauzelor de urgenţă deosebită ce se soluţionează în materie penală, suspendă de drept judecata privind fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 30.04.2020.
Incheiere suspendare din 30.04.2020Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al persoanei vătămate, amână cauza şi acordă termen la data de 30 aprilie 2020.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020Faţă de lipsa martorului din lucrări Marcu Constantin, amână cauza şi acordă termen la data de 4 martie 2020, pentru când acesta va fi citat cu mandat de aducere şi se vor solicita relaţii de la Poliţia de Frontieră.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020Pentru administrarea probei testimoniale cu martorul Marcu Constantin şi pentru ca inculpatul să depună înscrisuri la dosar, amână cauza şi acordă termen la data de 21 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.11.2019Pentru administrarea probei testimoniale cu primii 2 martori din lucrări, amână cauza şi acordă termen la data de 12 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 27.09.2019