D**** G******
ReclamantA***** C********** S** P*** R*********** L****
PârâtC*** J******** D* P***** B****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite, astfel cum a fost modificată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D**** G****** în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV, prin reprezentat legal, şi, în consecinţă: Constată că, în perioada 01.01.1972 – 21.12.1976, reclamantul a fost angajat al TAGCM Braşov în calitate de şofer şi a desfăşurat activitate în condiţiile salariului minim pe economie, în procent de 100%. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii pentru exercitarea căii de atac, aceasta va fi depusă la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 25.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 408/2021 din 25.03.2021Amână pronunţarea în cauză pentru data de 25.03.2021, pentru când soluţia se pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2021Pentru a se cita martorul Chisleagă Nicolae, în vederea audierii, va dispune amânarea judecării cauzei si acordarea unui nou termen de judecată la data de 10.03.2021, sala T1, ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 13.01.2021În vederea administrării probatoriului, va dispune amânarea judecării cauzei si acordării unui nou termen de judecată la data de 13.01.2021, sala T1, ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Pentru a se preciza cererea de chemare în judecată, va dispune amânarea judecării cauzei si acordării unui nou termen de judecată la data de 30.09.2020, ora 10:30, sala T1.
Incheiere de sedinta din 01.07.2020Suspendat conform Decretului nr.195/2020.
Având în vedere dispoziţiile Hotărârilor Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Braşov, respectiv Hotărârea nr. 3/29.01.2020 modificată prin Hotărârea nr. 4/30.01.2020 şi menţinută prin Hotărârea nr. 5/06.02.2020, prin care s-a hotărât adoptarea formei de protest sub forma suspendării activităţii de judecată a cauzelor, cu excepţia cauzelor urgente, expres enumerate în cuprinsul acestor hotărâri, ţinând seama şi de protestul personalului auxiliar de specialitate, stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 08.04.2020, ora 09:45, sala T1.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020