P******** D* P* L**** J********** B*** D* A****
PetentA****** I* P****
InculpatO***** S***** T******
Parte civilăD******* S****** M********
Parte civilăA****** I* P****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi art. 28 C.pen achită pe inculpatul Armeanu Petre, cu domiciliul în comuna comuna Bala, sat Dâlma, judeţul Mehedinţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 107 alin.1 lit. a din legea 46/2008 cu aplicarea art.5 C.penal. În baza art.404 alin.4 lit.d Cod procedură penală rap. la art.110 Cod penal, menţine măsura de siguranţă a internării medicale luată asupra inculpatului prin sentinţa penală nr.27/28.07.2020 pronunţată în dosarul nr.749/181/2020, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. respinge acţiunea civila formulată de OS Tarniţa. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art.275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 260 lei rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.01.2021, la sediul Judecătoriei Baia de Aramă.
Hotarare 7/2021 din 15.01.2021Pentru respectarea continuităţii
Incheiere de sedinta din 27.11.2020Pentru comunicarea relaţiilor solicitate
Incheiere de sedinta din 06.11.2020În baza disp. art. 386 alin. (1) Cod pr. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei privind pe inculpatul A****** I* P****, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 182/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, faptă prevăzută de art.107 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 republicată, în săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, faptă prevăzută de art.107 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 republicată, cu aplicarea art.5 Cod penal. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.10.2020. Termen 06.11.2020, ora 11:00
Incheiere de sedinta din 28.10.2020Pentru citarea inculpatului
Incheiere de sedinta din 16.09.2020Pentru revenirea cu adresă la INML
Incheiere de sedinta din 29.07.2020Pentru revenirea cu adresă la INML
Incheiere de sedinta din 01.07.2020Pentru citarea inculpatului
Incheiere de sedinta din 03.06.2020Termen preschimbat
În temeiul disp. art. 42 şi 43 alin. 2 din Decretul Preşedintelui României, privind instituirea măsurii stării de urgenţă pe teritoriul României din data de 16.03.2020, Constată suspendată de drept solu?ionarea acestei cauze, pe durata instituirii stării de urgen?ă. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Martie 2020, la sediul Judecătoriei Baia de Aramă.
Incheiere suspendare din 20.03.2020Pentru comunicarea avizului de către INML Mina Minovici
Incheiere de sedinta din 04.03.2020Pentru depunerea relaţiilor solicitate
Incheiere de sedinta din 19.02.2020Emite adresă către INML Timişoara.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Amână judecarea cauzei pentru a se depune răspunsul la adresa înaintată către Institutul de Medicină Legală Bucureşti.
Incheiere de sedinta din 04.12.2019Se amână pentru ca raportul de expertiză să fie avizat de către INML MINA MINOVICI.
Incheiere de sedinta din 13.11.2019Pentru a se efectua expertiza dispusă în cauză.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019Pentru a se efectua expertiza dispusă în cauză.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019Pentru efectuarea expertizei medico -legale
Incheiere de sedinta din 05.06.2019Se amână cauza pentru a se efectua expertiza medico-legală dispusă în cauză.
Incheiere de sedinta din 17.04.2019citeayă inculpatul cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 20.03.2019Admite cererea de abţinere. Fără cale de atac. Pronunţată azi 05.02.2019.
Incheiere abtinere 2/2019 din 05.02.2019înaintează cauza completului următor în vederea soluţionării incidentului procedural.
Incheiere de sedinta din 04.02.2019