N*** & S*** S**
ReclamantI********** S**
PârâtÎn temeiul art. 412 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă coroborat cu art. 75 alin. (1) din Legea 85/2014, instanţa dispune suspendarea judecării cauzei litigii cu profesioniştii, formulată de către reclamanta Societatea N*** & S*** S**, în contradictoriu cu pârâta Societatea I********** S**, având ca obiect pretenţii. Cu drept de recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, la Judecătoria Reghin. Câte un exemplar de pe prezenta încheiere de şedinţă va fi comunicată părţilor.
Incheiere suspendare din 05.02.2020Încuviinţează proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul pârâtei, sens în care dispune comunicarea unui exemplar cu acesta şi cu menţiunea să completeze şi să depună la dosarul cauzei, anterior termenului de judecată ce se va stabili în cauză, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod procedură civilă. Dispune citarea pârâtei cu menţiunea să depună la dosarul cauzei fişa contului furnizorului N*** & S*** S** incluzând încasările şi plăţile efectuate între reclamantă şi pârâtă, jurnalul de cumpărări aferent perioadei 01.01.2019 - 31.03.2019 şi declaraţia informativă 394 – privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, integral şi pe suport de hârtie, aferentă semestrului I al anului 2019. Prorogă punerea în discuţie a probei cu expertiza contabilă ulterior administrării celorlalte probe încuviinţate. Amână judecarea cauzei la data de 05 februarie 2020. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04 decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 04.12.2019